Având în vedere faptul că drepturile de pensie se achită, potrivit calendarului de plată, în intervalul 01 – 15 ale lunii în curs;
Ținând seama că deciziile de recalculare pentru persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr.221/2018 au fost emise după tipărirea mandatelor aferente lunii aprilie a.c.;
Casa Națională de Pensii Publice aduce la cunoștință că, în luna aprilie 2019, pensiile celor care au primit deciziile de recalculare se achită în cuantumul anterior recalculării, urmând ca diferențele reprezentând drepturi restante, calculate de la data de 1.10.2018, să fie achitate, la domiciliul beneficiarilor, în intervalul 11.04.2019 – 15.04.2019, prin intermediul factorilor poștali.
În cazul persoanelor avizate la domiciliu, sumele reprezentând drepturile restante pot fi ridicate de la ghișeele poștale de care aparțin până la data de 17 aprilie 2019.
Această modalitate de plată a diferențelor se aplică atât pensionarilor care primesc drepturile prin C.N. Poșta Română S.A, cât și celor care primesc drepturile prin cont bancar.
BIROU PRESA 03.04.2019