Aducem la cunostinta pensionarilor si a asiguratilor care au depus cereri de acordare a unui bilet de tratament pentru luna octombrie 2021 ca incepand cu data de 01.10.2021, Institutia noastra distribuie biletele de tratament pentru seria XIV a anului 2021, cu data de plecare in statiune cu incepere din 15.10.2021.
Casa Judeteana de Pensii Bacau a primit pentru aceasta serie bilete de tratament atat in statiunile in care Casa Nationala de Pensii Publice detine baze proprii de tratament, cat si in cele pentru care s-au incheiat contracte de furnizari de servicii, respectiv: 1 Mai, Amara, Caciulata, Calimanesti, Covasna, Felix, Herculane, Lacu Sarat, Nicolina, Pucioasa, Sarata Monteoru, Tg. Ocna, Tusnad, Vatra Dornei.
Astfel, pentru seria XIV a anului 2021, Casa Judeteana de Pensii Bacau a primit in vederea distribuirii 135 bilete de tratament, din care 125 locuri alocate in mod automat pe baza cererilor depuse de catre persoanele interesate si 10 locuri disponibile in statiunea Amara.
Persoanele aflate pe listele de repartitie sunt invitate sa isi ridice biletul de tratament in perioada 1 – 11 octombrie 2021, titularul acestuia va prezenta biletul de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.
Persoanele care solicita acordarea unui bilet de tratament in regim de gratuitate in baza certificatului de incadrare in grad de handicap, vor prezenta la institutia noastra alaturi de certificatul de incadrare in grad de handicap, „Programul individual de reabilitare si integrare sociala” (original si copie) eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulti.