Comunicat

referitor la aplicarea Deciziei nr.650/2022 a Curții Constituționale a României

După cum se cunoaște, deja,în data de 28 decembrie 2022, în Monitorul Oficial nr. 1262, a fost pubicată Decizia nr. 650 din data de 15 decembrie 2022 a Curții Constituționale a României, prin care dispozițiile referitoare la contribuția de asigurări sociale de sănătate cuprinse în O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, au fost declarate neconstituționale.

Subliniem faptul că, în conformitate cu dispoziţiile alin. (4) al art. 147 din Constituţia României, “Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

Pe cale de consecință, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii care depășesc suma de 4000 de lei nu se mai rețin de la data de 28 decembrie 2022.

Având în vedere că documentele de plată/de informare (taloanele de pensie) aferente drepturilor lunii ianuarie 2023 erau deja tipărite și distribuite în teritoriu la data publicării Deciziei CCR, Casa Națională de Pensii Publice va avea posibilitatea de a implementa dispozițiile acesteia prin neaplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate și restituirea sumelor reținute cu acest titlu de la data publicării Deciziei, începând cu luna februarie 2023.

De reținut!!!

  • Aplicarea întocmai a dispozițiilor Deciziei nr.650/2022 a Curții Constituționale a României nu presupune restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate aferente întregului an 2022;
  • Restituirea sumelor care fac obiectul Deciziei se face din oficiu; ca atare, nu este  necesară depunerea unei cereri la casa teritorială de pensii în evidența căreia se află pensionarul.