Referitor la distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor conform Legii nr. 360/2023
Reforma sistemului public de pensii intră în faza de organizare logistică, astfel încât toți pensionarii să beneficieze, în termenul asumat, de prevederile Legii nr. 360/2023.
Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, ca Poșta Română să fie instituția care să ofere servicii integrate de pregătire și expediere a plicurilor care conțin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public.
Pentru derularea tuturor activităților, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va încheia, prin Casa Națională de Pensii Publice, o convenție cu Compania Națională Poșta Română S.A.
Compania Națională Poșta Română S.A., în calitate de operator național din domeniul serviciilor poștale cu cea mai mare acoperire națională, asigură în prezent transmiterea taloanelor de pensii și plata în numerar pentru pensionari.
Deciziile de recalculare emise de casele teritoriale de pensii pentru cei aproximativ 4.900.000 de pensionari vor fi trimise cu confirmare de primire la domiciliul beneficiarilor.
Biroul de presă CNPP
28.06.2024
Planul Național de Redresare și Reziliență – Jalonul 239 -Continuarea procesului de evaluare a dosarelor de pensii, recalcularea pensiilor și transmiterea noilor decizi