Aducem la cunostinta pensionarilor si a asiguratilor care au depus cereri de acordare a unui bilet de tratament pentru luna noiembrie 2022 ca incepand cu data de 19.10.2022, Institutia noastra distribuie biletele de tratament pentru seria XVI a anului 2022, cu data de plecare in statiune cu incepere din 02.11.2022.
Casa Judeteana de Pensii Bacau a primit pentru aceasta serie bilete de tratament atat in statiunile in care Casa Nationala de Pensii Publice detine baze proprii de tratament, cat si in cele pentru care s-au incheiat contracte de furnizari de servicii, si anume: 1 Mai, Amara, Baltatesti, Caciulata, Covasna, Felix, Herculane, Lacu Sarat, Mangalia, Nicolina, Ocna Sugatag, Pucioasa, Sarata Monteoru, Targu Ocna si Vatra Dornei.
Astfel, pentru seria XVI a anului 2022, Casa Judeteana de Pensii Bacau a primit in vederea distribuirii 231 de bilete de tratament, din care 210 locuri alocate in mod automat pe baza cererilor depuse de catre persoanele interesate si 21 locuri disponibile in statiunile Ocna Sugatag (2), Amara (18) si Pucioasa (1).
Persoanele aflate pe listele de repartitie sunt invitate sa isi ridice biletul de tratament in perioada 19 – 26 octombrie 2022.
La ridicarea biletului de tratament balnear, titularul acestuia va prezenta biletul de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.
Persoanele care solicita acordarea unui bilet de tratament in regim de gratuitate in baza certificatului de incadrare in grad de handicap, vor prezenta la institutia noastra alaturi de certificatul de incadrare in grad de handicap, biletul de trimitere eliberat de catre medicul de familie sau medicul specialist si „Programul individual de reabilitare si integrare sociala” (original si copie) eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulti.