Aducem la cunostinta pensionarilor si a asiguratilor care au depus cereri de acordare a unui bilet de tratament pentru luna august 2023 ca incepand cu data de 11.08.2023, Institutia noastra distribuie biletele de tratament pentru seria XII a anului 2023, cu data de plecare in statiune cu incepere din 26.08.2023.
Casa Judeteana de Pensii Bacau a primit pentru aceasta serie bilete de tratament atat in statiunile in care Casa Nationala de Pensii Publice detine baze proprii de tratament, cat si in cele pentru care s-au incheiat contracte de furnizari de servicii, si anume: 1 Mai, Amara, Baltatesti, Buzias, Caciulata, Calimanesti, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Lacu Sarat, Moneasa, Nicolina, Olanesti, Pucioasa, Sangeorz, Sarata Monteoru, Saturn, Sovata, Targu Ocna, Tusnad si Vatra Dornei.
Astfel, pentru seria XII a anului 2023, Casa Judeteana de Pensii Bacau a primit in vederea distribuirii 189 de bilete de tratament, toate fiind alocate in mod automat pe baza cererilor depuse de catre persoanele interesate.
Persoanele aflate pe listele de repartitie sunt invitate sa isi ridice biletul de tratament in perioada 11 – 21 august 2023 (! cu exceptia zilelor de 14 – 15 august 2023 declarate zile nelucratoare potrivit art.1 din HG nr.1555/2022 si art.139, alin.(1) din Legea nr.53/2003-Codul muncii).
La ridicarea biletului de tratament balnear, titularul acestuia va prezenta biletul de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.
Persoanele carora le-a fost repartizat un bilet de tratament in regim de gratuitate in baza certificatului de incadrare in grad de handicap, vor prezenta la institutia noastra alaturi de certificatul de incadrare in grad de handicap, biletul de trimitere eliberat de catre medicul de familie sau medicul specialist si „Programul individual de reabilitare si integrare sociala” (original si copie) eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulti.